Ideea unei mirese pusă pe făcut economii a scandalizat reţelele sociale, dar se pare că nu şi pe invitaţii la nuntă.
O femeie a ajuns în centrul unei uriaşe controverse pe Facebook, după ce a anunţat pe reţeaua socială că va combina nunta sa cu înmormântarea mătuşii ei, Karen, din motive financiare. „Costurile ceremoniilor funerare au explodat aşa că vom avea o înmormântare cu sicriu deschis în timpul cununiei”, a scris viitoarea mireasă în mesajul de pe Facebook adresat rudelor şi prietenilor, pe care i-a asigurat că nu va anula nunta din cauza decesului mătuşii.
Cele mai citite articole
Postarea ei a provocat reacţii extrem de aprinse pe Internet, unii utilizatori fiind oripilaţi, iar alţii ironizând „combinaţia nuntă-înmormântare”. „Mătuşa va fi pe post de decoraţiune de nuntă” şi „mă mir că nu o bagă în tort”sunt doar câteva dintre comentarii.
Pe de altă parte, unul dintre invitaţii la nuntă a comentat la postarea miresei „RIP mătuşă Karen. Iubea nunţile, e bine că va lua parte la ultima”.